Unele teorii motivationale

Conf. univ. dr. Sever Purcia

Psihologii încearcă să găsească un cadru explicativ al motivatiei, dintre care se impun următoarele două: teoria bifactorială a lui Frederik Herzberg si piramida trebuintelor a lui Abraham Maslow, teorii utilizate în procesul de motivare a angajatilor practicat în managementul resurselor umane.

Conform teoriei bifactoriale, factori precum politica si procedurile companiei (modul în care sunt percepute acestea de angajati), supervizarea (cum percep angajatii modul de conducere si coordonare), relatiile personale (relatiile cu colegii), mediul de lucru, remunerarea – sunt asa numitii factori de igienă. Lipsa lor poate crea satisfactie, însă prezenta lor nu motivează angajatii, în schimb, există alti 5 factori de motivare care produc satisfactii în muncă:
1) realizarea profesională;
2) recunoasterea rezultatelor muncii;
3) munca în sine;
4) avansarea în cadrul ierarhiei companiei si
5) responsabilitatea asociată muncii.

Factorii de motivare sunt asociati cu efectele pozitive de lungă durată, în timp ce factorii de igienă produc, în mod constant, schimbări de scurtă durată în atitudinea fată de muncă.
Psihologul american A. Maslow postulează faptul că există un anumit algoritm al satisfacerii trebuintelor si al obtinerii satisfactiei, ierarhizate sub forma unei piramide, având la bază:
1) trebuintele fiziologice (sete, foame, sexualitate, urmate de
2) trebuinte de securitate (stabilitate, protectie);
3) trebuinte de afiliere (nevoia de a fi iubit, apreciat, teama de singurătate);
4) trebuinta de stimă si respect;
5) trebuinta de autorealizare. Din 1970, Maslow a mai adăugat încă trei trepte:
6) trebuintele cognitive;
7) trebuintele estetice si
8) trebuinte de concordantă (armonie între cunoastere, afectivitate, actiune).

Maslow sustine că diferitele trepte ale acestei piramide apar pe rând, functie de dezvoltarea psihică, iar intensitatea trebuintelor scade de la bază spre vârf, iar o trebuintă superioară nu poate fi satisfăcută dacă nu au fost satisfăcute trebuintele inferioare ei.

În consecintă, pe măsură ce o persoană avansează în ierarhia organizatională, este mai probabil că va dori să-si satisfacă trebuintele superioare si să caute oportunităti pentru a o face. Este motivul pentru care oamenii continuă mereu să învete, să se califice sau recalifice, pentru a-si asigura sansa la ascensiunea pe scara valorilor în organizatia în care îsi derulează activitatea.

Aceste teorii au o largă aplicabilitate în gestionare resurselor umane. Nu întotdeauna salariul este factorul motivator, mai importante sunt sarcinile pe care le are individul de îndeplinit, sau aprecierea rezultatelor muncii. Sentimentul de apartenentă la valorile companiei, sau sentimentul împlinirii profesionale si posibilitatea de dezvoltare sunt aliati în motivarea oricărui angajat si conduc la găsirea accesului la programe de formare profesională. Totodată sunt factori care-I determină pe angajat să-si satisfacă nevoile de afiliere, de stimă de sine, si respect, ceea ce conduce la autorealizare.