Curs Cofetar-patiser
Preț 1510 lei / cursant
Cofetarul/patiserul prepară în laborator sau în unităţile industrializate, produsele de patiserie în vederea comercializarii. După ce recepţionează (cantitativ şi calitativ) materiile prime şi auxiliare, le depozitează şi le conservă până la introducerea în fabricaţie. Apoi sortează, curăţă, cerne şi dozează materiile prime, după care urmează prepararea aluaturilor, cremelor şi compoziţiilor. După aceasta etapă, se trece la modelarea şi coacerea preparatelor (foietaje), umplerea și asamblarea produselor de patiserie.
Ultima parte a muncii patiserului constă în finisarea produselor, glasarea şi decorarea lor.
Cursul se adreseaza persoanelor care doresc să se califice sau să-şi îmbunătăţească cunoştinţele în domeniul cofetăriei şi patiseriei.
Care sunt avantajele participării la acest curs?
- asimilarea cunoştinţelor necesare domeniului.
- pregătirea profesională este asigurată de profesori cu experienţă teoretică şi practică.
- cursul este acreditat, iar diploma este recunoscută naţional şi internaţional.
- posibilitatea efectuării stagiului de practică în unităţi specializate sau la locul de muncă.
- program de curs flexibil.
plata în rate şi multe alte avantaje.
- Igiena şi securitatea muncii.
- Lucrul în echipă.
- Asigurarea calităţii produselor.
- Ambalarea şi pregătirea pentru comercializare a produselor.
- Exploatarea echipamentelor pentru copt şi răcit.
- Exploatarea echipamentelor pentru pregătirea semipreparatelor de patiserie.
- Manipularea, conservarea şi depozitarea materialelor şi produselor alimentare.
- Prepararea produselor de cofetărie/ patiserie.
- Prepararea semipreparatelor de patiserie.
- Realizarea decoraţiunilor pentru produsele de cofetărie/ patiserie.
nstitut Calificări INFO CENTER GROUP
Cursul se poate organiza online sau la săli de curs din localităţile:Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Târgu-Mureș, Arad, Brașov, Oradea, Târgu-Jiu, Craiova, Pitești, Slatina, Râmnicu-Vâlcea, Reșița, Deva și Sibiu adresa: str. Rennes, nr.2
Pregătirea practică a cursanților se realizează la agenți economici în domeniu
- Carte de Identitate
- diploma de studii
- certificatul de naștere
- certificatul de căsătorie (dacă este schimbare de nume)
- diploma de liceu (cu sau fără bacalaureat)
- adeverință medicală
Actele se trimit prin e-mail: office@sbinfo.ro